Barna: Cerem Guvernului să vină cu răspunsuri clare privind strategia asumată de deschidere şi de continuare a anului şcolar

Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, cere Guvernului să vină rapid cu răspunsuri foarte clare în ceea ce înseamnă strategia asumată de deschidere şi de continuare a anului şcolar.

“Faptul că nu au fost alocate resurse din timp este una dintre cauzele principale ale îngrijorării extraordinare şi ale miilor de întrebări pe care părinţii şi le pun în fiecare moment, legate de ce se va întâmpla în săptămânile şi zilele următoare, pentru că pare că am ajuns să alegem între sănătate şi educaţie, or lucrul acesta nu este de acceptat, lucrul acesta nu poate să se întâmple. Aşa cum există o responsabilitate neonorată a ministerului în ceea ce priveşte strategia şi modalitatea de abordare a acestei crize şi exista această aşteptare, (…) părinţii au perfectă dreptate să fie neliniştiţi, cerem Guvernului să vină cu răspunsuri foarte clare în zilele şi orele următoare, nu peste o lună, nu peste trei luni, în ceea ce înseamnă strategia asumată de deschidere şi de continuare a anului şcolar, pentru că nu putem renunţa la educaţie, cum nu putem renunţa nici la sănătate”, a spus Barna, la Conferinţa “Tinerii
României: între stigmă şi neşansă”, organizată de USR Tineret şi Generaţia PLUS.

Potrivit acestuia, USR PLUS a spus de mult timp că trebuie să existe un transfer real de responsabilitate şi resurse la nivelul autorităţilor locale astfel încât şcolile să poată să se dezvolte şi prin iniţiativa celor din plan local.

“Dacă nu înţelegem cât de importantă este educaţia, dacă nu înţelegem cât de important este să găsim soluţiile necesare pentru a nu mai pierde nicio oră de educaţie, de a nu mai pierde nicio clasă şi nicio generaţie sub diverse motive sau argumente mai mult sau mai puţin relevante, lucrurile nu se vor schimba. România are şansa să se facă bine dacă înţelegem că profesionalizarea ei nu poate să se întâmple decât prin educaţia fiecărei generaţii”, a mai spus Barna.

El a apreciat faptul că actualele generaţii de tineri vor să se implice în actul social, pentru că înţeleg că “astfel nu se mai poate”, o dovadă fiind deschiderea anului şcolar.

“Dacă continuăm să irosim oportunităţi, dacă continuăm să lăsăm şcoli fără resurse, (…) lucrurile n-au cum să meargă mai bine şi nu va fi o surpriză pentru nimeni dacă peste 10 sau 20 de ani sistemul de pensii se va prăbuşi complet şi nu va mai avea cine să plătească pensiile celor care vin din urmă, cum nu ar trebui să mai fim surprinşi cum la 30 de ani de la Revoluţie avem oameni cu probleme de scris şi vorbit în limba română, în funcţii publice”, a arătat Dan Barna.

Sursă foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *